Succesul oricărei inițiative care vizează biodiversitatea depinde de sprijinul comunității locale din arealul respectiv. Dacă oamenii nu îi înțeleg importanța, investițiile și resursele mobilizate pentru a îmbunătăţi starea mediului sunt inutile. Dacă măsurile de protecție impuse generează și o serie de restricții pentru comunitate, atunci efectul poate fi chiar negativ, oamenii reacţionând împotriva acelor măsuri.
Una din măsurile de protecţie a biodiversităţii propuse în cadrul proiectului Management participativ pentru eliminarea speciilor invazive din aria protejată Lunca Siretului Inferior, implementat de Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) este codul voluntar de conduită privind eliminarea arborilor invazivi Amorpha fruticosa şi Ailanthus altissima din arealul sitului Natura 2000 Lunca Siretului Inferior. Nu este un document cu valoare juridică, obligatoriu, ci este, așa cum îi spune și titlul, un act voluntar, ce poate fi implementat de oricine este interesat. O încercare de a implementa şi în România un concept ce şi-a dovedit eficienţa: co-managementul resurselor naturale. Pentru recunoaşte eforturile celor care îl implementează, proprietățile din situl Natural 2000 Lunca Siretului Inferior (în special cele ce desfășoară activități eco-turistice) ce aderă la reglementările acestui cod pot primi certificarea „Proprietate fără arbori invazivi” din partea custodelui ariei protejate (ACDB), în parteneriat cu autoritățile de mediu. Altfel spus, codul de conduită voluntară nu se substituie în nici un fel cadrului legislativ în domeniul speciilor invazive, ci vine în completarea lui. Codul include o serie de recomandări de bune practici și exemple de acțiuni ce privesc managementul celor două specii invazive care degradează mediul din arealul ariei naturale protejate menționate. Toate măsurile propuse pot fi implementate fără costuri de către locuitorii ariei protejate, astfel că sunt accesibile oricui.
Cu toate că a fost realizat în special pentru Lunca Siretului Inferior, unele măsuri prevăzute în cod pot fi aplicate și în alte arii protejate ce se confruntă cu probleme similare, știut fiind faptul că cele două specii (cenușerul sau falsul oțetar – Ailanthus altissimași salcâmul pitic – Amorpha fruticosa) sunt menționate în Top 100 specii invazive la nivel european (sursa).
Obiectivele codului de conduită voluntară sunt:
- Conştientizarea proprietarilor de terenuri şi a autorităţilor locale din aria naturală protejată Lunca Siretului Inferior;
- Promovarea de bune practici de măsuri preventive care să diminueze impactul celor două specii invazive;
- Încurajarea proprietarilor şi autorităţilor pentru punerea în aplicare a unor măsuri eficiente de eradicare a celor două specii.
Pe baza analizei distribuţiei și densităţii populațiilor de amorfă și cenușer din arealul analizat, s-a ajuns la concluzia că eradicarea imediată a celor două specii nu este o acțiune viabilă din punct de vedere al costurilor implicate. Pe de altă parte, controlul populațiilor de salcâm pitic și amorfă este o măsură de protecţie a mediului necesară și obligatorie. De realizarea lui depinde atât eficiența ariei protejate în a proteja fauna şi flora nativă, dar și evitarea unor cheltuieli mult mai mari pe viitor din partea proprietarilor, administratorilor de terenuri, autorităților locale, direcții silvice etc. Cele două specii elimină speciile native, reduc calitatea habitatelor naturale, reduc suprafaţa agricolă, provoacă probleme de sănătate populaţiei cum ar fi creşterea nivelului de alergeni.
Codul de conduită voluntară privind eliminarea arborilor invazivi Amorpha fruticosa şi Ailanthus altissima din arealul sitului Natura 2000 Lunca Siretului Inferior este disponibil aici (link catrea Materiale Utile).
Codul voluntar de conduită